Ghid de comportare, în activităţile
şcolare
– PUNCTUALITATEA (capacitatea de a respecta întocmai termenele stabilite, de a fi prezent la timp, la momentul potrivit; promptitudinea în realizarea unei sarcini şcolare);
– PREZENŢA (însuşirea de a participa propriu-zis la activitatea şcolară, programată de cadrul didactic);
– RESPONSABILITATEA (atitudinea conştientă, de asumare a obligaţiilor şcolare şi de respectare a normelor şi regulilor de comportament civilizat);
– RESPECTUL (atitudinea de stimă şi consideraţie faţă de cadrul didactic şi activitatea desfăşurată de acesta);
– DECENŢA (capacitatea de a respecta bunele maniere şi de a avea o ţinută vestimentară corespunzătoare activităţilor şcolare);
– ORGANIZAREA (capacitatea de a efectua sarcinile şcolare, respectând indicaţiile şi recomandările cadrului didactic; însuşirea de a lucra ordonat şi eficient);
– ATENŢIA (capacitatea de concentrare asupra conţinutului predat de cadrul didactic; interes şi preocupare pentru şcoală);
– SERIOZITATEA (însuşirea de a privi cu încredere, conştiinciozitate, profunzime, grijă, convingere activitatea şcolară, desfăşurată de cadrul didactic);
– TENACITATEA (capacitatea de a demonstra perseverenţă în activitatea de învăţare);
– COLABORAREA (capacitatea de a participa la activităţile desfăşurate în comun, cu respectarea regulilor şi normelor şcolare);
– CREATIVITATEA (latură a personalităţii, care mijloceşte realizarea de produse noi şi originale).
Succes!