Despre mânie
Din punct de vedere psihologic, mânia este definită ca „emoţie violentă şi agresivă, produsă de o contrarietate, ofensă sau nedreptate, provocând o excitaţie verbală şi motrică, anulând, în anumite cazuri controlul conştient; ea este însoţită de o serie de manifestări: paloare, înroşirea feţei, tremurături, tulburări respiratorii şi cardiace; câteodată, ia forma descărcării unor ostilităţi refulate, a unei agresivităţi prelungite – gelozie, invidie, ură, sumă de frustrări.” (coord. Şchiopu, Ursula, 1997).
În lucrarea sa, „Despre mânie”, filosoful Seneca a identificat o serie de repere, caracteristici şi modalităţi de prevenţie şi de autocontrol ale acestei stări afective negative.
„… este mai uşor să eliminăm lucrurile primejdioase decât să le stăpânim şi să nu le primim decât să le controlăm după ce le-am primit: de fapt, după ce s-au înstăpânit, devin mai puternice decât stăpânul lor şi nu îngăduie să fie micşorate.”
„Şi, astfel, înţeleptul, blând şi drept cu greşelile, îndreptându-i pe cei care greşesc fără să le fie duşman, porneşte, în fiecare zi, cu acest gând: < Îmi vor ieşi în cale mulţi indivizi cu patima vinului, mulţi desfrânaţi, mulţi nerecunoscători, mulţi lacomi, mulţi oameni tulburi de furia ambiţiei. > Va privi toate aceste lucruri la fel de binevoitor ca un medic pe bolnavii săi.”
„Leacul cel mai important pentru mânie este amânarea. Cere de la ea această concesie de la început, nu ca să ierte, ci ca să judece: are nişte porniri grele la început, va înceta, dacă aşteaptă. Şi nu încerca să o îndepărtezi cu totul: va fi învinsă în întregime, dacă se consumă parte cu parte.”
„Aşa cum suliţele sar înapoi atunci când ating ceva tare şi lovirea elementelor solide este însoţită de durerea celui care loveşte, tot astfel nici o jignire nu conduce un spirit mare la perceperea ei, deoarece răul este mai fragil decât ţinta sa. Ce lucru frumos este pentru spirit, ca şi cum nu ar putea fi pătruns de nici o armă, să respingă toate ofensele şi jignirile! Răzbunarea este o recunoaştere a durerii: nu este un spirit mare cel pe care îl înconvoaie o jignire. Atunci te-a vătămat un om fie mai puternic, fie mai slab: dacă este mai puternic, cruţă-te pe tine, dacă este unul mai slab, cruţă-l pe el.”
„Nu va încăpea îndoială că s-a îndepărtat de mulţime şi s-a înălţat oricine i-a privit de sus pe cei care îl provoacă: ţine de adevărata măreţie ca un om să nu simtă lovitura. Tot aşa, fiara îngrozitoare se uită cu calm la lătratul câinilor, tot aşa valul se loveşte zadarnic de o stâncă uriaşă: cel care nu se mânie a rămas nezdruncinat de jignire, iar cine se mânie s-a tulburat.”