Despre charismă
Din punct de vedere psihologic, „charisma” este definită ca „forţă de atracţie şi de autoritate deosebită; capacitate de a provoca asupra celor din jur ceva mai mult decât încredere şi securizare” (coord. U. Şchiopu, „Dicţionar de psihologie”, 1997).
Conceptul ȋn sine are conotaţii pozitive, ea reprezentând o calitate ce asigură evidenţierea unei persoane ȋntr-un grup, printr-o serie de ȋnsuşiri ȋnnăscute şi/sau (auto)educate.
Ȋn mediul şcolar, ȋn relaţionarea interpersonală, se întâmplă ca ȋnţelesul acestei noţiuni să sufere o deformare, fiind alăturată comportamentului dominator, dornic să iasă ȋn evidenţă prin agresivitate verbală şi/sau social-atitudinală. Modelele comportamentale de bază ale elevilor sunt preluate din mediul familial, acolo regăsindu-se, de cele mai multe ori, atât cauzele, cât şi soluţiile problemelor. Maniera egocentristă, individualistă şi atitudinea egoistă, lipsită de empatie în raportarea la ceilalţi trezesc, în personalitatea copiilor, trăsături negative de caracter, conducând, ulterior, la atitudini specifice bullying-ului (hărţuirii).
Charisma este un atu atât timp cât: are ca efect crearea de stări afective pozitive, este însoţită de valori morale şi este utilizată pentru realizarea unor scopuri sănătoase şi altruiste.
Schimbând registrul, să ne delectăm cu două figuri charismatice: Audrey Hepburn şi Alain Delon!
