Delectare pentru fiecare
Umorul este un mecanism de apărare împotriva multor factori perturbatori pe care îi putem întâlni în viaţa noastră şi, în aceeaşi măsură, reprezintă o modalitate eficientă de a te îmbogăţi pe plan spiritual. Condiţia este ca umorul să fie de bună calitate, fin, inteligent, cu substrat şi lipsit de vulgaritate.
Iată câteva mostre de umor în versuri, de foarte bună calitate, create de Ion Luca Caragiale şi Ion Creangă!
Lectură plăcută!
Unei copile (Madrigal) – I.L. Caragiale
Când erai micuţă-n şcoală,
Mi-era drag să fiu şcolar.
Azi, când tobă eşti de carte,
Azi m-aş prinde toboşar!
Talmud… – I.L. Caragiale
„Tu, Şmul, eşti leneş – zise Ştrul –
Tu nu vrei să lucrezi destul,
Şi d-aia nu câştigi nimică!
Tu de vr’un an tot migăleşti
O iconiţă mititică:
O tot suceşti ş-o învârteşti
Şi văd că n-o mai isprăveşti…
Eu într-o var-am isprăvit
O mănăstire şi un schit,
Cu învelit şi cu vopsit!”
Iar Şmul răspunse trist: „Hei! Ştiu…
Dar… tu – tu eşti tinichigiu,
Şi eu – eu sunt giuvaergiu…”
Morala:
Una-i Ştrul
Şi alta-i Şmul.
Epigramă (Unui filozof pleşuv) – I.L. Caragiale
Măiastră-i Natura! În veci nu greşeşte,
Ci toate le pune la loc potrivit:
Deasupra o Lună, sub care domneşte
O noapte adâncă şi fără sfârşit!
Unui clubman – I.L. Caragiale
La cărţi, c-un as eşti asasin,
Cu spada-n luptă, spadasin;
Dar fără spadă, fără as,
Tu singur spune: ce-ai rămas?
Duel… – I.L. Caragiale
Naivul plug odată (probabil ofensat)
La un duel de moarte pe tun l-a provocat.
Dar adversarul ţanţoş răcni cavalereşte:
„Mişelule,-ngenunche” Şi-n frunte l-a scuipat…
Şi, pe teren, naivul a fost silit fireşte
Mult umilite scuze să ceară de la tun.
Morală:
Doamne! fereşte
Pe mojicul prost de boier nebun!
Nu lucrezi, n-ai ce mânca – Ion Creangă
Ar fi un mare păcat
Omul leneş de-ajutat.
Dacă lenea-l stăpâneşte,
Singur este vinovat.
Cine ziua nu munceşte
Doarmă seara nemâncat!
Bine-a zis biata furnică
Greierului calicind:
Ai petrecut astă-vară?
Joac-acum, de-i fi putând!
Iar la vara viitoare,
Măi jupâne grieruş,
Fii ca mine strângătoare,
Nu tot trage din arcuş…
Ţ-ei deda corpul la lucru,
Lenea nu te-a stăpâni;
Şi la iarn-având strânsură,
Lipsa-ţi vei îndeplini.
Ia! Clopoţelul sună – Ion Creangă
Clopoţelul de la gară
Dând sămnalul de pornire,
Toţi-n grabă alergară,
Toţi cu toţi într-o unire.
Rar rămâne un drumeţ
Surd la astă deşteptare;
Somnorosul e isteţ
Când e ora de plecare.
Sare iute în trăsură
Călătorul îngrijit.
Trenu-n grabă se smunceşte,
Trenu-iată-l a pornit!
Fumul iesă, trenul zboară,
Călătorii liniştiţi,
Orice vreme-a fi afară
Au pornit, îs buni porniţi.
Animalul ce odată
Sub jug greu se chinuia
În trăsură, astă-dată,
Parte dreaptă şi el ia.
Maşinistu-i surugiu,
Ţipătoarea, biciul său,
Iar vaporii, cai fugari,
Îmboldiţi de foc mereu!
Nici te simţi şi ai ajuns
La părinţi, rude, amici,
Când odată puteai perde
Interese mari şi mici.
Iaca mintea omenească
Apa, focul a-njugat,
Şi de-atunci cu înlesnire
Ţări cu ţări mâna au dat.